,,Vie Împărăţia TA”

     Regina Carmen Sylva

   În şcoala din Segendorf pe Wiedbach,la picioarele Muntelui Monrepos,am asistat la o oră de învăţământ. După ce învăţătorul dădu lucrări  tuturor copiilor mari ,se alătură  de banca şcolarilor de abecedar şi le zise,,Care din voi ştie  despre Omul cel bun ,despre care v-am vorbit?”Un băieţaş galben ca ceara ridică degetul micuţ,sprijinindu-l cu cealaltă mânuţă.__,,Da ,,şii tu ,cum se numea Omul cel bun”__,,Se numea Isus”__,,Bine ,băiatule!Dar ştii tu să  spui şi ce-a zis Omul cel bun?”__,,Lăsaţi copiii ,să vină  la Mine!”__,,Foarte  bine!Şi  pentru ce a zis  El aşa?”__,,Pentru că îi iubea!” veni de pe buzele palide răspunsul ca un gingaş glas de clopoţel ,care făcu să răsune cuvântul ,,iubea” ca o muzică plăcută.

    Pentru că îi iubea ,de acea veni Mântuitorul  la bieţii,bieţii oameni; pentru că îi iubea ,vindecă  el  bolile lor;pentru că îi iubea,le iertă păcatele;pentru că îi iubea,Îşi dădu viaţa pentru ei,ca să le arate  calea  spre cer  şi biruinţa asupra oricărei dureri omeneşti şi chiar asupra morţii.

  Pentru că îi iubea !Aceasta ara toată minunata taină a întregii Sale activităţi,a tuturor veşnicelor  Sale Cuvinte,care trebuia să trăiască  şi să răsune mereu peste tot pământul în vecii vecilor.

   Pentru că îi iubea ,le dete Spiritul Sfânt__Dar oamenii?__Ei  Îl răstigniră pe cruce şi deteră uitării Cuvintele  Sale timp de aproape  două mii de ani,numai pentru că nu ajunseră să înveţe cuvântul  ,,iubire”.

   Dar pare că pe faţa pământului suflă un vânt de primăvară şi se arată muguri ici şi acolo .Unde se întâmplă o mare nenorocire ,acolo aleargă mulţi să dea ajutor. Şi ce minune!Unde oamenii se înarmează de război,îşi dau seama că războiul este îngrozitor….şi dezarmează. Asta e pentru prima dată,ah ,nu din iubire;dar totuşi dezarmează Tot e un început de topire a gheţii

    Poate că Cuvântul ,,Omului bun” va ajunge să răsune mai tare decât strigătele de război şi decât invidia şi ura. Poate că cuvântul ,,iubire’’  va răsuna din gură de copil ca un uşor sunet  de clopoţel în această lume sălbatică.

  După două mii de ani ,oamenii vor începe să vindece aşa ,cum vindeca El;căci îşi vor aduce aminte,că El a zis că ….dacă  vom avea credinţă cât un grăunte de muştar …..vom putea face lucruri mai mari decât El. Şi sfânta Sa gură nu a minţit niciodată ,iar în inima Sa dumnezeiască nu era loc pentru o crudă amăgire a nenorociţilor de pământeni. Iar dacă noi ne-am rugat  timp de două mii de ani …,,Vie Împărăţia Ta!” fără să ştim ce zicem ;va veni poate o zi ,în care să înţelegem ,că nu am făcut absolute nimic,ca să aducem mai aproape de noi Împărăţia lui Dumnezeu,a păcii Sale.

    Odată şi odată  vom înţelege ,că trebuie să ne spălăm faţa,să punem în noi simţuri curate şi să ne împodobim sufletul cu flori,ca în sfârşit să fie loc în noi pentru Împărăţia lui Dumnezeu!Primul simţ curat se va numi :Iubire!Prima floare:Iertare!Prima strălucire  a privirii noastre va da săracilor pâine şi celor chinuiţi de dureri şi  mângâiere!

  Nu e prea devreme,după două mii de ani,să ajungem şi noi creştini;dar nici prea târziu pentru lucrătorii viei chemaţi în ceasul al unsprezecelea.